Compania de Apă Buzău a organizat, in data de 08 noiembrie 2024 in localitatea Săpoca, o întalnire publică privind stadiul de implementare a contractului de lucrări CL3 – “Rețele de canalizare în localitățile: Săpoca, Mătești, Cernătești, Zărneștii de Slănic, Fulga, Beceni, Mărgăriți, Valea Părului, Izvoru Dulce, Gura Dimienii, Dogari. Stație de epurare ape uzate în localitatea Beceni”.
Evenimentul face parte din acțiunile de promovare ale ”Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Buzău în perioada 2014-2020” pe care Compania de Apă Buzău îl implementează la nivelul întregului județ Buzău prin investiții ample in sistemele de alimentare cu apă și în sistemele de canalizare.
Scopul acestei întâlniri a fost de a informa părțile interesate cu privire la derularea Contractului de lucrări CL3, stadiul lucrărilor în execuție și complexitatea acestora.
La întâlnire au participat reprezentanți ai UAT-urilor beneficiare ale acestor investiții, membri ai comunităților locale din localitățile Săpoca, Beceni, Cernătești, cât și reprezentantul ADI “Buzau 2008”.
Prin realizarea acestor investiții, contribuim la dezvoltarea durabilă a comunităților locale, creând condiții mai bune și mai sigure și imbunătățind calitatea vieții locuitorilor din zonele de implementare ale proiectului.