Compania de Apă Buzău a organizat in data de 26.09.2024 in localitatea Merei, o întalnire publică privind stadiul de implementare a contractului de lucrări CL 2 – ”Rețele de canalizare în localitățile: Merei, Ogrăzile, Sărăta Monteoru, Gura Sărății, Dealul Viei, Izvoru Dulce, Lipia, Pietroasele, Clondiru de Sus, Dara, Pietroasa Mică, Șarânga. Instalație de tratare nămol la stația de epurare existentă Buzău”.

Evenimentul face parte din acțiunile de promovare ale ”Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Buzău în perioada 2014-2020” pe care Compania de Apă Buzău îl implementează la nivelul întregului județ Buzău prin investiții ample in sistemele de alimentare cu apă și în sistemele de canalizare.

Scopul acestei întâlniri a fost de a informa părțile vizate cu privire la derularea Contractului de lucrări CL2, stadiul lucrărilor în execuție și complexitatea acestora.

La întâlnire au participat reprezentanți ai UAT-urilor beneficiare ale acestor investiții, membri ai comunităților locale din localitățile Merei si Pietroasele, cât și reprezentantul ADI “Buzau 2008”.

Prin realizarea acestor investiții, contribuim la dezvoltarea durabilă a comunităților locale, creând condiții mai bune și mai sigure și imbunătățind calitatea vieții locuitorilor din zonele de implementare ale proiectului.